Mic

Omul mic este cand

Cocotat pana la inaltimea micimii lui

Nu ajunge nici pana la glezna omului mare.

Nu poate sa se inalte

In ciuda eforturilor sale repetate.

Incepe asadar,

Sigur fiind  pe calitatile sale de manuitor al harletului,  

Sa-l sape pe omul cel mare

De acolo de jos

De la inaltimea micimii lui.

Omul mare se uita mirat in jos

Si vazand eforturilor micutului,

Zambeste amar

Si suspina cu parere de rau.

Fara nici un fel de efort

El, omul mare,

Pleaca mai departe

Insotit desigur si de  umbra-i

Ce proteja omul mic de arsita mistuitoare,

Umbra pe care omul mic o confundase

Cu omul mare

De acolo de jos,

Lucrurile nu sunt mereu foarte clare.

Incercase sa sape

De la inaltimea micimii lui,

Dar cum ai putea oare sa crezi

Ca poti dobora o umbra?

Omul mare iti oferise umbra ta,

Sa scapi de ea nu mai pare o idée stralucita,

Sa vedem ce faci acum omule mic!

Vei cauta o alta umbra de sapat,

Vei ajuta un alt om mic sa doboare umbre

Sau vei urma pur si simplu omul mare

Si vei creste protejat de umbra lui racoroasa  

Pana vei deveni suficient de mare

Incat sa devii

Un alt om mare care priveste in ochi si in suflet omul mare

Iar nu in sus de la inaltimea micimii omului mic?  

Alege omule mic

Dar asuma-ti apoi alegerea

Nu e niciodata prea tarziu

Sa te opresti din sapatul inutil al umbrelor

Si  sa cresti adapostit fiind

De pretioasa umbra

A omului mare.